Bani mai ieftini pentru agricultori. De unde îi pot lua

13 Oct. 2021, 16:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
13 Oct. 2021, 16:02 // Bani și Afaceri //  bani.md

Agenții economici care activează în domeniul horticol vor putea accesa împrumuturi, în condiții avantajoase, pentru dezvoltarea afacerilor, în urma extinderii Proiectului ,,Livada Moldovei” până la 27 mai 2023.

Guvernul a aprobat ratificarea Amendamentului nr. 3 la Contractul de Finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI), semnat la 21 septembrie 2021 și a Amendamentului la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanţare în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei”, semnat la 31 iulie 2014.

Mijloacele financiare nevalorificate din bugetul inițial al proiectului vor putea fi utilizate în scopul modernizării sectorului agroalimentar, fiind accesate prin operațiuni de creditare și leasing. Soluțiile financiare vor oferi agricultorilor posibilitatea de a-şi extinde afacerea și vor contribui la creșterea competitivității produselor autohtone pe piața internă și externă. Prin urmare, companiile horticole și vitivinicole vor putea utiliza împrumuturile pentru tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină a livezilor și altor plantații, modernizarea proceselor post-recoltare, dezvoltarea pepinierelor pentru producerea materialului săditor autohton, dar și diversificarea piețelor de desfacere.

Bugetul total pentru implementarea Proiectul ,,Livada Moldovei” a constituit 120 milioane de euro, dintre care mai sunt disponibile 59 milioane de euro. Creditele din cadrul proiectului pot fi accesate la o rată a dobânzii convenabilă, cu termenul de recuperare de maxim 10 ani. Valoarea minimă a creditului este de 5 mii de euro.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!