Benzina și motorina se ieftinesc pentru a treia săptămână! Brentul cade sub 61 USD – record negativ al ultimelor 5 luni

17 Oct. 2025, 11:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2025, 11:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță o nouă scădere a prețurilor maxime la carburanți, marcând a treia săptămână consecutivă de ieftiniri.

Pentru perioada 18–20 octombrie 2025, prețurile stabilite de ANRE sunt următoarele: 22,50 lei/litru pentru benzina COR 95 (–1 ban), 19,33 lei/litru pentru motorina standard (–4 bani).
Potrivit ANRE, în ultimele trei săptămâni prețurile s-au redus cu 3,3% la benzină și 3,4% la motorină.

Tendința descendentă este determinată de scăderea cotațiilor internaționale Platts și de deprecierea continuă a țițeiului Brent, care a coborât sub 61 USD/baril – cel mai redus nivel din ultimele cinci luni.

ANRE explică evoluția prin perspectivele unei supraoferte globale de petrol, pe fondul creșterii producției OPEC+, al majorării stocurilor de țiței în SUA și al relaxării tensiunilor geopolitice, după anunțul unei posibile întâlniri între președinții Trump și Putin, pentru discutarea conflictului din Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!