Bill Gates devine cu 2 miliarde de dolari mai bogat după ce acţiunile Microsoft au crescut

28 Apr. 2023, 08:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Apr. 2023, 08:07 // Actual //  bani.md

Un prim trimestru cu rezultate solide a dus la o creştere considerabilă a averii fondatorului gigantului tech Microsoft (simbol bursier MSFT), pe măsură ce investitorii continuă să susţină demersurile companiei în ceea ce priveşte inteligenţa artificială (AI).

Acţiunile MSFT au urcat cu 20 de dolari la 295,4 dolari pe unitate la scurt timp după raportare. Deţinerile lui Bill Gates, cofondator şi fost CEO, care rămâne şi acum acţionar semnificativ, s-au majorat astfel cu 2 mld. dolari.

Antreprenorul are o avere de 122 mld. dolari, a patra la nivel mondial, potrivit Bloomberg Billionaires Index. În timpul conferinţei de prezentare a rezultatelor din primele trei luni ale anului, Microsoft a dezvăluit venituri de 52,9 mld. dolari, plus 7% faţă de T1/2022, şi un profit operaţional de 22,4 mld. dolari, în urcare cu 10%, peste aşteptările analiştilor.
Dinamica a fost marcată de evoluţia unor divizii precum LinkedIn (unde veniturile au crescut cu 8%, Microsoft 365 Consumer (unde numărul de abonaţi a urcat la 65,4 milioane) şi servicii cloud, precum Azure (avans de 17% pe venituri). Pe lângă cifre, compania cu 2.200 de miliarde de dolari capitalizare a abordat inclusiv domeniul AI, termen folosit de aproape 50 de ori în timpul conferinţei, creionând astfel o parte din viitoarea strategie a Microsoft. Grupul a investit până acum 12 miliarde de dolari în OpenAI, dezvoltatorul celebrului ChatGPT, robot AI care  generează texte cu limbaj acum. Cu 100 de milioane de utilizatori la început de an, ChatGPT a devenit aplicaţia de larg consum cu cea mai mare creştere din istorie. Anul acesta, acţiunile MSFT s-au apreciat cu 23%, faţă de plus 6% pe indicele S&P 500 şi 14% în cazul Nasdaq Composite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!