Bloomberg: Turcia preia motorina rusească pe care ţările Uniunii Europene nu o mai pot cumpăra

13 Apr. 2023, 07:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2023, 07:32 // Actual //  bani.md

Livrările de motorină rusească spre Turcia au urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, arată datele furnizate de traderul Vortexa Ltd. şi analizate de Bloomberg, după ce la începutul lunii februarie a intrat în vigoare un embargo privind achiziţionarea de produse rafinate ruseşti.

Chiar dacă analiştii se aşteptau ca Turcia să cumpere mai multă motorină rusească după intrarea în vigoare a sancţiunilor UE, creşterea este una impresionată. Potrivit datelor Bloomberg, livrările de motorină rusească în Turcia au trecut pragul de 10 milioane de barili în luna martie, o creştere de aproape 50% comparativ cu luna februarie şi de asemenea o cantitate suficientă pentru a acoperi cererea Turciei timp de mai multe săptămâni. În plus, aceste livrări sunt şi avantajoase din punct de vedere financiar pentru că cel mai probabil Turcia obţine carburant la preţuri atractive.

„Turcia profită cel mai mult pentru că obţine motorină rusească la preţuri reduse”, spune Eugene Lindell, analist la firma de consultanţă Facts Global Energy, adăugând că aceste livrări oferă Rusiei un cumpărător pentru produsele sale rafinate.

Având în vedere că Turcia poate în continuare importa în mod legal motorină din Rusia faptul că traderii pot aduce carburanţi mai ieftini nu înseamnă că aceştia sunt destinaţi să acopere necesităţile energetice ale ţării. În acelaşi timp, producţia proprie a Turciei ar putea fi vândută la preţuri mai mari în UE. Deocamdată nu este clar dacă acest lucru se întâmplă sau nu. Chiar dacă importurile totale de motorină ale Turciei au crescut în luna martie, stimulate de livrările din Rusia, exporturile au fost relativ constante.

În plus, imaginea de ansamblu ar putea fi complicată de lucrările de întreţinere la rafinăriile din Turcia. Acest lucrări ar putea justifica nevoia Turciei de importuri mai mari de motorină pentru a-şi acoperi cererea internă, care potrivit Joint Organisations Data Initiative a fost de 560.000 de barili pe zi în luna decembrie.

De asemenea, este greu de cuantificat şi impactul recentelor cutremure devastatoare asupra necesarului de importuri de motorină al Turciei. „Singura concluzie logică cu privire la Turcia este acea că sistemul de rafinare operează la capacităţi mult mai mici. Dacă acest lucru are legătură cu cutremurul rămâne de văzut”, a spus Lindell.

Nu

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!