Blue Origin a vândut bilete în valoare de 100 milioane $ pentru zboruri în cosmos: Cererea este foarte, foarte ridicată

22 Iul. 2021, 09:51
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
22 Iul. 2021, 09:51 // Au Bani //  MD Bani

După ce, pe 20 iulie 2021, Jeff Bezos a călătorit în spațiu cu nava New Shepard, alături de fratele său și alți doi pasageri, compania sa, Blue Origin, a anunțat că vinde bilete pentru zboruri în spațiu. Potrivit lui Jeff Bezos au fost vândute deja bilete în valoarea de 100 milioane de dolari, la doar o zi după ce a avut loc zborul.

Fostul CEO Amazon Jeff Bezos a devenit al doilea miliardar care a călătorit în spaţiu prin intermediul companiei pe care a fondat-o, zburând la bordul rachetei Blue Origin „New Shepard”, primul a fost miliardarul Richard Branson, care a zburat pe data de 11 iulie, la bordul unei nave a companiei sale Virgin Galactic.

Blue Origin a deschis vânzările de bilete în dimineaţa de dinaintea zborului efectuat de Bezos, miliardarul declarând în conferinţa de presă de după zbor că firma se apropie deja de „100 de milioane de dolari în ceea ce priveşte vânzările de bilete”, notează Business Insider.

Încă nu este specificat dacă Blue Origin a vândut sau nu bilete înainte de deschiderea oficială de marţi, 20 iulie.

„Cererea este foarte, foarte ridicată. Vom construi mai multe propulsoare pentru a zbura mai eficient, lucrând între timp la aspectele operaţionale ale companiei”, a declarat Jeff Bezos.

Pentru moment, încu nu se cunoaște care este prețul unui bilet, dar un lucru este clar – nu este ieftin.

Unicul preț cunoscut pentru un bilet la bordul New Shepard este cel de 28 de milioane de dolari, plătit în cadrul unei licitații, însă câştigătorul a renunţat la oportunitate din cauza unor „conflicte privind planificarea evenimentului”. Locul său a fost ocupat de olandezul Oliver Daeman, care – la 18 ani – a devenit cea mai tânără persoană care a călătorit vreodată în afara Terrei.

Un bilet către spaţiul cosmic costă 250.000 în cadrul Virgin Galactic, preţ care include şi echipamentul necesar misiunii. Fondatorul companiei, Richard Branson, a călătorit în afara Pământului pe 11 iulie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!