BNM a pus frână, dar moldovenii au calcat accelerația! Creditele de consum au urcat până la cer

25 Mart. 2025, 12:06
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Mart. 2025, 12:06 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În ciuda eforturilor Băncii Naționale a Moldovei (BNM) de a frâna inflația prin înăsprirea politicii monetare, creditul de consum continuă să crească accelerat, arată o analiză a economistului Veaceslav Ioniță.

În ultimele luni din 2024 și începutul anului 2025, Moldova s-a confruntat cu un nou val inflaționist. BNM a reacționat în ianuarie, majorând costurile de finanțare pentru a descuraja consumul, în special creditele de consum – împrumuturile contractate de populație pentru cheltuieli personale. Însă, în practică, efectele au fost modeste spre inexistente.

Deși BNM a transmis un semnal de înăsprire, rata medie a dobânzii la creditele de consum a crescut nesemnificativ: de la 10,4% în T4 2024 la 10,6% în T1 2025, o diferență prea mică pentru a descuraja populația. Numărul de credite lunare a scăzut ușor de la 19.700 la 18.000, însă mult peste nivelul de 13.000 credite/lună în 2023, ceea ce indică o tendință ascendentă, nu un recul.

În februarie 2025, Moldova a atins un nou record: 14,2 miliarde de lei în credite de consum acordate în ultimele 12 luni, cu 40% mai mult decât recordul anterior.

Raportul dintre creditele de consum și PIB a atins un nou maxim: 2021: 4,4%, 2024: 4,6%, T1 2025: 4,7%. „Malurile Prutului au devenit omogene”, observă Ioniță, subliniind că Moldova a ajuns la același nivel cu România. Este o dovadă a alinierii regionale, dar și a faptului că economia moldovenească începe să funcționeze „tot mai mult pe bază de credit”.

Un indicator-cheie care explică această dinamică este accesibilitatea creditelor. Dacă în trecut un credit de consum însemna echivalentul a 13 salarii medii familiale, acum vorbim de doar 5 salarii – o reducere de aproape 3 ori a poverii financiare. Acest fapt reflectă atât creșterea veniturilor, cât și condiții mai bune de creditare.

În ciuda faptului că politica monetară nu a avut impactul scontat asupra creditării, BNM a ales să nu continue înăsprirea. Motivul? Inflația nu mai este percepută ca un risc major. Prețurile s-au stabilizat, iar banca centrală a considerat că măsurile suplimentare ar fi nejustificate.

„BNM a intervenit la timp și s-a oprit tot la timp”, apreciază Ioniță. El mai adaugă că Moldova intră într-o nouă etapă, în care economia nu mai poate fi reglată doar prin instrumentele clasice.

Deși creditarea de consum nu a fost frânată, aceasta nu este, în opinia economistului, un semnal de alarmă, atâta timp cât se face responsabil: „Dacă oamenii se împrumută, consumă și susțin economia, atunci este un semn de vitalitate”. Analiza lui Veaceslav Ioniță subliniază un paradox: politicile de frânare a consumului nu au oprit expansiunea creditului, dar acest fenomen pare mai degrabă o dovadă a maturizării economiei moldovenești decât un risc iminent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!