BNM, despre operațiunile băncii milionarului Gușan: Toate tranzacțiile sunt prin Centrul de Casă și Decontări Tiraspol

06 Sept. 2023, 12:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Sept. 2023, 12:21 // Actual //  bani.md

Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea în cadrul emisiunii „În Profunzime”, declara că o bancă comercială asociată cu regimul Șerif a început să ofere servicii de transfer direct în lei către conturile deschise în băncile comerciale din țară.

Într-un răspuns oferit pentru BANI.MD, Banca Națională a Moldovei spune că: „În conformitate cu Hotărârea Parlamentului RM nr. 885-XIII din 19.06.1996, tranzacțiile operatorilor economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova pot fi realizate  doar în lei moldovenești și doar prin intermediul Centrului de Casă și Decontări Tiraspol (participant în Sistemul automatizat de plăți interbancare (SAPI)). Așa-numitele bănci din regiunea transnistreană a Republicii Moldova nu sunt licențiate, reglementate și supravegheate de către Banca Națională.

Banca centrală susține că, băncile licențiate, în conformitate cu cerințele Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului și actelor normative subordonate acesteia, sunt obligate să aplice măsuri de precauție sporită în relație cu clienții și tranzacțiile efectuate de aceștia în/din „băncile” din regiunea transnistreană. Aplicarea cerințelor de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului trebuie să fie proporțională riscului identificat pentru fiecare client/tranzacție în parte.

„Orice contact dintre BNM și reprezentanții structurilor din Tiraspol, privind chestiunile care țin de competența BNM, se realizează exclusiv prin intermediul Biroului politici de reintegrare din cadrul Guvernului Republicii Moldova, în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană”, se mai arată în mesajul autorității monetare.

Instituția financiară a grupul Sheriff este Agroprombank. Holdingul „Sheriff”, controlat de milioanrul Victor Gușan, funcționează ca un stat în interiorul altui stat, fiind activ pe toate segmentele economiei – de la comerțul cu produse alimentare, automobile, carburanți, medicamente, producerea și exportul alcoolului la servicii hoteliere, telefonie fixă și mobilă, internet, bănci și asigurări, sport și presă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!