BNM majorează contribuțiile băncilor: aproape 117 milioane lei pentru stabilitatea sistemului financiar

25 Oct. 2025, 10:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Oct. 2025, 10:54 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat cuantumul contribuțiilor pe care băncile licențiate le vor plăti în anul 2026 la fondul de rezoluție bancară, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 74/2020 privind modul de calcul și de plată a acestor contribuții.

Potrivit BNM, suma totală stabilită pentru întregul sistem bancar este de 116,98 milioane lei. Calculul s-a bazat pe nivelul-țintă de 3% din suma depozitelor garantate, pe coeficientul de ajustare a creșterii volumului depozitelor și pe multiplicatorii de risc specifici fiecărei bănci.

Băncile din Republica Moldova achită contribuții la fondul de rezoluție din anul 2020. Nivelul-țintă de 3% din suma totală a depozitelor garantate, stabilit prin Legea nr. 232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, a fost atins pentru prima dată la 31 decembrie 2024.

Banca Națională reexaminează anual acest nivel-țintă, ținând cont de valoarea totală a depozitelor garantate din sistemul bancar la finele primului semestru al anului precedent.

Pentru anul 2026, noul nivel-țintă, calculat la 30 iunie 2025, este de 1,402 miliarde lei, în creștere considerabilă față de cel din anul anterior. Această majorare este determinată, în principal, de dublarea plafonului de garantare a depozitelor – de la 100.000 lei la 200.000 lei, conform Legii nr. 160/2023 privind garantarea depozitelor în bănci.

Fondul de rezoluție bancară are rolul de a asigura intervenția eficientă a Băncii Naționale în cazurile de dificultăți majore în sectorul bancar, pentru a proteja deponenții și stabilitatea financiară a țării.

La data de 30 iunie 2025, resursele fondului însumau 880,9 milioane lei, sumă care include contribuțiile plătite de bănci și veniturile obținute din investirea fondurilor acumulate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!