BNM pune în circulație o monedă comemorativă dedicată lui Mihai Dolgan

20 Mai 2022, 10:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Mai 2022, 10:54 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Începând cu 20 mai 2022, Banca Națională a Moldovei pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic o monedă comemorativă consacrată aniversării a 80-a de la nașterea lui Mihai Dolgan – compozitor, instrumentist, interpret de muzică ușoară, fondator al formației legendare „Noroc” (1967), conducător al ansamblului vocal – instrumental „Contemporanul” (1974), laureat al numeroaselor premii naționale și internaționale, „Artist Emerit”, „Artist al Poporului”, deținător al „Ordinului Republicii” .

Celebrul compozitor a lăsat un tezaur muzical impunător: șlagăre nemuritoare, printre care „De ce plâng chitarele?”, „Dor, dorule”, „Cântă un artist”, „Primăvara”, „Soare”, „Toamnele” ș.a. Creația lui Mihai Dolgan constituie un adevărat fenomen artistic.  Compozitorul a educat generații întregi, cultivându-le gustul pentru muzica bună, rafinată, modernă. Într-un interviu pentru presa străină, Mihai Dolgan spunea : „Viața m-a adus la ceea ce sunt”.

„Publicul și profesioniștii din lumea muzicii i-au apreciat talentul, spiritul inovator și viziunea artistică neordinară. Iar înregistrările devenite astăzi documentare, de fapt, reînvie impresii și sentimente mereu  actuale în viața noastră, indiferent de generație. Ne dorim, ca moneda comemorativă consacrată lui Mihai Dolgan să ajungă în rândul numismaților și altor consumatori de artă monetară  – ca o valoare numismatică, dar și ca un îndemn de a descoperi și a redescoperi creația celebrului muzician”, spune guvernatorul BNM, Octavian Armașu, cu ocazia lansării monedei.

 

Moneda din argint are valoarea nominală de 50 lei și un  tiraj de 500 unități  și va completa seria „Personalități”.

Moneda comemorativă, ambalată în capsulă de metacrilat transparentă și în cutie de prezentare, este însoțită de certificatul de autenticitate care conține un QR cod, în care este stocată informația despre monedă. Certificatul de autenticitate este semnat de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Monedele comemorative emise de Banca Națională se comercializează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!