Comisia economie, buget și finanțe din Parlament a desfășurat astăzi concursul public pentru ocuparea funcției vacante de membru al Consiliului de Administrație al ANRE, responsabil de domeniul gazelor naturale.
În urma evaluării candidaților, cel mai mare punctaj a fost obținut de Constantin Borosan, în prezent secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei. Având în vedere rezultatele concursului, comisia parlamentară de profil a decis să propună candidatura acestuia plenului Parlamentului pentru numire, pentru un mandat de șase ani.
Salariul pentru funcția de director la ANRE se ridică la peste 100 de mii de lei.
Constantin Borosan deține și funcția de membru în Consiliul de Observatori la Moldovagaz.