Când va fi ridicată starea de urgență din sectorul energetic? Andrei Spînu spune ce trebuie să facă Guvernul

03 Nov. 2021, 10:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Nov. 2021, 10:02 // Actual //  MD Bani

Guvernul nu intenționează să ceară Parlamentului ridicarea stării de urgență, instituită la 22 octombrie. Vicepremierul Andrei Spînu spune că starea de urgență va fi menținută, cel mai probabil, până pe 20 noiembrie, întrucât este necesară luarea unor decizii de ordin economic și juridic. Potrivit oficialului, Comisia pentru Situații Excepționale urmează să aprobe realocarea în bugetul de stat a banilor rămași Energocom-ului în urma procurării gazului din surse alternative.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că starea de urgență aprobată de Parlament nu reprezintă un regim care limitează drepturile sau libertățile cetățenilor, iar instituirea ei a fost necesară pentru a simplifica procedura de alocare a banilor din bugetul de stat pentru procurarea gazului din surse alternative și pentru a reduce perioada licitațiilor.

„Starea de urgență va fi încheiată, cel mai probabil, la 20 noiembrie, pentru că până atunci a fost solicitată. Starea de urgență a fost necesară pentru asigurarea unor proceduri bugetare, să putem aloca bani mai repede decât i-am fi alocat fără această stare de urgență. Este pentru prima dată în istoria țării când am cumpărat un volum atât de mare de gaz din surse alternative, de la companii din Polonia, Ucraina, Elveția. Deja am acumulat o experiență în acest sens care trebuie valorificată pe viitor”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, scrie notează IPN.

Oficialul argumentează decizia menținerii stării de urgență prin necesitatea de a aproba realocări de fonduri sau de a abroga unele decizii luate anterior.

„La moment, livrările de gaz de la Gazprom sunt suficiente ca să acopere atât necesitățile malului drept, cât și cele ale malului stâng. Licitații suplimentare în perioada următoare nu se vor face, dar este necesar de a menține starea de urgență. De exemplu, și astăzi a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale pentru abrogarea unor decizii luate anterior, pentru că ele nu mai sunt relevante. De exemplu, ca Termoelectrica să treacă pe păcură. De acest lucru nu mai avem nevoie și în următoarele zile Termoelectrica va trece pe gaz. Trebuie să vedem câtă păcură a fost consumată în această perioadă și ce cantitate va trebui să cumpărăm pentru a suplini rezerva de stat. Din banii alocați Energocom-ului au fost cheltuite peste 300 de milioane de lei, ceilalți bani se vor întoarce în bugetul de stat”, a mai spus vicepremierul Andrei Spînu.

Starea de urgență a fost instituită la 22 octombrie de către Parlament la solicitarea Guvernului pentru o perioadă de 30 de zile. Astfel, Comisia pentru Situații Excepționale a obținut prerogativa de a aproba eliberarea a 16,500 tone de păcură din rezerva de stat. De asemenea, companiei Energocom i-a fost alocată suma de 1,7 miliarde de lei din bugetul de stat pentru procurarea gazelor naturale la prețul de piață.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!