„Cașcavalul gratis” din banii contribuabililor. Moldovagaz: Cine vrea poate renunța la compensațiile pentru gaz

21 Ian. 2022, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Ian. 2022, 10:05 // Actual //  MD Bani

Moldovagaz anunță că consumatorii casnici de gaz natural pot renunța la compensațiile acordate de Guvernul Republicii Moldova. Pentru a renunța la ele este necesar să completați un formular și să urmați câteva instrucțiuni.

„Consumatorii casnici de gaze naturale, care doresc să renunțe la compensație acordate de Guvernul Republicii Moldova in baza Legii #192 din 25 noiembrie 2021, pot depune cererea respectivă online. Pentru a efectua acest pas, este necesar să accesați site-ul www.moldovagaz.md, la rubrica „Consumatori”, să deschideți subrubrica „Procedura de renunțare la compensație”, să descărcați formularul de cerere și să urmați instrucțiunile aferente.”, a scris Moldovagaz.

La formular se atașează cererea completată și semnată electronic sau cererea scanată și completată, semnată manual (descarcă modelul cererii), precum și buletinul de identitate scanat.

Cererea semnată este înregistrată de SA „Moldovagaz” și începând cu luna viitoare factura pentru gazele naturale se va emite fără compensare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!