Cătălin Lungu – despre bani, lux pe social media, haine branduite și mașini scumpe

31 Mart. 2025, 11:24
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  bani.md
31 Mart. 2025, 11:24 // Oameni şi Idei //  bani.md

Actorul, influencerul și prezentatorul TV Cătălin Lungu, cunoscut online drept #zerodoi, a fost invitatul ediției recente a „Afaceri la Microscop”. Emisiunea a propus o abordare echilibrată asupra banilor și a modului în care aceștia sunt percepuți în societate – fie idealizați, fie blamați.

De ce sunt oamenii atât de fascinați de hainele branduite și de mașinile scumpe? Cum influențează social media percepția noastră despre succes și valoare? Și, mai ales, ce înseamnă o abordare sănătoasă și echilibrată față de bani într-o lume care admiră luxul demonstrativ? Toate aceste subiecte sunt puse la microscop într-o discuție autentică, cu momente directe și răspunsuri fără ocolișuri.

 

Urmărește „Afaceri la Microscop” pe RLIVE TV – sâmbătă la ora 22:00 și în reluare duminică la 15:00.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!