Câte bijuterii prețioase poți scoate sau introduce în țară? Mesaj de atenționare de la vameși

26 Iul. 2022, 15:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Iul. 2022, 15:33 // Actual //  MD Bani

Serviciul Vamal vine cu un mesaj important pentru persoanele care intenționează să scoată din țară sau să introducă bijuterii din metale prețioase. Informațiile sunt oferite în contextul cazurilor frecvente de transportare a articolelor din metale prețioase în mod ilicit.

Prin urmare, persoanele fizice au dreptul de introduce pe teritoriul Republicii Moldova:

  • bijuterii din metale şi pietre prețioase în cantitate de până la 5 unități (indiferent de valoarea lor), fără achitarea drepturilor de import, cu condiția că bijuteriile menționate nu sunt omogene;
  • obiecte din metale şi pietre prețioase care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, cu condiția achitării drepturilor de import şi declarării în modul stabilit a acestora.

În aceeași ordine de idei, persoanele fizice au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova:

  • bijuterii din metale şi pietre prețioase în cantitate de până la 5 unități (indiferent de valoarea lor), fără achitarea drepturilor de export, cu condiția că bijuteriile indicate nu sunt omogene;
  • obiecte din metale şi pietre prețioase produse de agenții economici autorizați a căror valoare în vamă nu depășește suma de 10000 euro şi care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, cu condiția achitării drepturilor de export şi declarării în modul stabilit;
  • obiecte din metale şi pietre prețioase a căror valoare în vamă depășește suma de 10000 euro şi care nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, cu condiția achitării drepturilor de export, declarării în modul stabilit şi prezentării organului vamal a autorizației eliberate de Ministerul Finanțelor şi Ministerul Culturii, prin care se confirmă costul lor şi faptul că obiectele respective nu prezintă valoare culturală;
  • obiecte din metale şi pietre prețioase (inclusiv şi cele expediate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale sau bagajelor neînsoțite), produse de agenții economici autorizați şi destinate activității comerciale sau de producție, a căror valoare în vamă nu depășește suma de 100000 euro, cu condiția respectării măsurilor de politică economică, achitării drepturilor de export şi declarării în modul stabilit.

De la începutul anului curent, funcționarii vamali au contracarat 17 tentative de transportare ilicită a articolelor din metale prețioase.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova face apel către cetățeni să respecte legislația aferentă reglementării transportării articolelor din metale prețioase și să declare aceste bunuri în conformitate cu legislația în vigoare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!