Câți bani intră în Republica Moldova? Diaspora trimite sume uriașe în țară

22 Feb. 2022, 17:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Feb. 2022, 17:30 // Actual //  bani.md

Moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă 102 mil. USD cu 3,7% mai puțin în prima lună a anului 2022 comparativ cu luna similară a anului 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

În structura transferurilor valutare de peste hotare în favoarea persoanelor fizice, în ianuarie 2022, remiterile în euro au constituit 66,6% (+1,7 p.p. față de ianuarie 2021), transferurile în dolari SUA – 32% (-0,9 p.p.), iar în ruble rusești – 1,4% (-0,8 p.p.).

În ianuarie 2021, ponderea dolarului în structura transferurilor valutare a fost de 32,9%, a euro – 64,9%, iar a rublei – 2,2%.

Datele băncii centrale relevă că în 2021 moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă 1,6 miliarde USD cu 8,4% mai mult față de anul 2020.

Moldova, în topul statelor dependente de banii migranților

Republica Moldova se situează în top-20 cele mai dependente de remitenţe state din lume. Or, 25% din veniturile totale ale gospodăriilor de la ţară revin remitenţelor.

Autoritățile încearcă de mai mult de un deceniu să atragă, în investiții, banii migranților moldoveni, dar fără succes. De exemplu, din anul 2010 de când a fost lansat programul PARE 1+1 moldovenii nu s-au înghesuit să-și investească bani în afaceri. Doar 1,72% din banii trimiși acasă (21,3 miliarde USD) din 2010 până în 2021 au fost investiți în businessuri.

„Rolul remitenţelor în toată lumea, nu doar în Moldova, este de a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, nu s-au transformat direct în investiţii, este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi, respectiv, creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere acest consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficienţă de venituri la nivel local”, constată economiștii.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 237 mii de familii din R. Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.

În prezent, estimativ, peste hotarele Republicii Moldova se află circa 1 milion de cetățeni.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!