CCM nu a susținut sesizarea PSRM. Înaintarea lui Igor Grosu la șefia Guvernului, constituțională (VIDEO)

22 Mart. 2021, 15:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Mart. 2021, 15:38 // Actual //  MD Bani

Decretul președintei Maiei Sandu privind propunerea deputatului PAS, Igor Grosu, la funcția de prim-ministru este constituțional. Curtea Constituțională a declarat astăzi neconstituțională sesizarea PSRM prin care a cerut anularea documentului.

„Se respinge sesizarea deputaților PSRM. Se recunoaște constituțional decretul președintei țării, privind desemnarea candidatului. Decizia dictată astăzi de către Curtea Constituțională este definitivă, nu se supune nici unei căi de atac, intră în vigoare la data pronunțării și se publică în Monitorul Oficial”, au pronunțat astăzi magistrații constituționali. Judecătorul, Vladimir Țurcan, a avut o opinie separată.

În timpul ședinței Înaltei Curți, PSRM și-a argumentat necesitatea examinării sesizării din considerentul că, la negocierile din săptămâna trecută, purtate de șefa statului cu partidele politice, Maia Sandu nu a discutat cu reprezentanții acestora despre înaintarea lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru, lucru pe care-l consideră socialiștii ca „un bun simț al discuțiilor”, iar înaintarea candidaturii lui Igor Grosu este o „presiune politică pe Parlament”.

„Înaintarea lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru nu este un produs firesc al procesului constituțional, iar emiterea decretului de către președintele țării este o încălcare a normelor constituționale, fapt pentru care solicităm anularea acestui decret. Considerăm că faza cu doamna Durleșteanu nu a afectat acest proces”, a spus deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, în timpul ședinței Curții Constituționale.

Amintim că, la 16 martie curent, președinta țării, Maia Sandu, l-a înaintat pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru, după ce în aceeași zi, candidata majorității parlamentare PSRM-Șor, Mariana Durleșteanu a anunțat că își retrage candidatura propusă la funcția de prim-ministră, chiar în procesul de negocieri, desfășurate la Președinție de către Maia Sandu cu partidele parlamentare, scrie realitatea.md.

A doua zi, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul prezidențial de desemnare a lui Igor Grosu, iar la 18 martie, PSRM, în plenul Parlamentului a anunțat crearea unei majorități parlamentare, care îl desemnează la funcția de premier pe actualul ambasador în Federația Rusă, socialistul Vladimir Golovatiuc.


Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!