CCRM a întreprins o vizită la Autoritatea de Audit a României. Discuții despre programele de cooperare transfrontalieră

15 Apr. 2022, 17:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Apr. 2022, 17:58 // Actual //  MD Bani

În perioada 12-15 aprilie, o delegație a Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a întreprins o vizită de lucru la Autoritatea de Audit a României (AAR). Vizita a fost întreprinsă la invitația AAR, în scopul schimbului de experiență în auditarea programelor de cooperare transfrontalieră. Andrei Munteanu, membru al CCRM, responsabil de activitatea Grupului de auditori ai programelor transfrontaliere, a discutat cu președintele AAR, Lucian Dan Vlădescu despre aspectele de interes comun.

Pentru membrii Grupului de auditori implicați în auditarea programelor de cooperare transfrontalieră la nivel național AAR a organizat sesiunea de instruire „Auditul programelor de cooperare transfrontalieră finanțate din fonduri europene”.

„Curtea de Conturi intenționează să-și fortifice capacitățile instituționale de evaluare a sistemului de management și control al programelor de cooperare transfrontalieră, instituite la nivel național pentru programele operaționale comune „România – Republica Moldova 2014-2020” și „Bazinul Mării Negre 2017-2020”, prin dezvoltarea și ajustarea cadrului normativ metodologic intern aplicabil activităților de audit desfășurate în temeiul acordurilor de finanțare ale programelor menționate”, se arată într-un comunicat de presă.

CCRM a beneficiat de instruiri pe domenii axate pe auditarea programelor transfrontaliere: fondurile și programele auditate de AAR, fluxul financiar al fondurilor europene în România și auditarea lor, metodologia de eșantionare în auditul operațiunilor, achizițiile publice și riscurile în auditul UE, tratare fraudei și a conflictului de interese de către auditori, etc.

De asemenea, în cadrul vizitei a avut loc o întrevedere a președintelui Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc cu Andrei Munteanu. Dl Munteanu a salutat inițiativa și deschiderea instituției supreme de audit a României pentru suportul acordat și împărtășirea celor mai bune practici aplicabile activităților de audit aferente programelor transfrontaliere.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!