Ce spune Tofilat despre banii ceruți de Gazprom de la Moldovagaz? Moldova are dreptul să nu o achite

18 Mai 2021, 17:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mai 2021, 17:25 // Actual //  MD Bani

Fostul consilier prezidențial al Maiei Sandu, expertul economic, Sergiu Tofilat susține că rușii nu au nici un drept juridic să ceară de la SA „Moldovagaz” să achite datoria din anul 2018, în sumă de peste 370 de milioane de lei, pentru că este o datorie „geopolitică”, scrie Realitatea.md.

Potrivit lui Tofilat, Gazprom în fiecare an se adresează în „arbitrajul” comercial de la Moscova împotriva Moldovagaz cu scopul să-și închidă „repatrierea” pentru gazul livrat în regiunea transnistreană cu 3 ani anterior.

„Ca toată lumea să înțeleagă ce e repatrierea, legea obligă orice companie care a exportat bunuri, servicii să întoarcă banii în țară. Păi iată Gazprom se acoperă cu aceste hotărâri de arbitraj de ce a livrat gaz și nu a încasat banii. Și asta se întâmplă ani la rând. Dacă, contractul Gazprom-Moldovagaz prevedea arbitrajul la Stockholm, așa cum este la Naftogaz, Ucraina de exemplu, atunci arbitrii (judecătorii) adresau o întrebare simplă: de ce Gazprom continuă să livreze gaze ani la rând fără să primească plata, care-i interesul economic? Evident, Gazprom nu are răspuns, pentru că interesul e geopolitic – Kremlinul în așa fel finanțează regimul neconstituțional de la Tiraspol. Să-și asume această datorie, nu avem de gând s-o plătim”, a scris Tofilat.

Amintim că, Gazprom s-a adresat Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, cerând de la „Moldovagaz” o datorie de 370,5 mln de dolari pentru gazele naturale livrate în 2018.

Precizăm că, în prezent datoria toată a regiunii transnistrene față de gazul rusesc folosit pe care o pune pe umerii Chișinăului se ridică la circa 7 miliarde de dolari, unde sunt incluse și penalitățile.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!