Cea mai descărcată aplicaţie educaţională din lume, Duolingo, plănuieşte să se listeze pe Nasdaq. Cât valorează

26 Iul. 2021, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Iul. 2021, 18:06 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Duolingo, cea mai descărcată aplicaţie educaţională din lume, a declarat luni că şi-a majorat intervalul de preţ pentru oferta publică iniţială (IPO) din Statele Unite, semn că există un apetit ridicat de acţiuni pentru aplicaţia de învăţat limbi străine, scrie Ziarul Financiar.

Compania intenţionează să vândă 5,1 milioane de acţiuni cu un preţ cuprins între 95 şi 100 de dolari, urmând să strângă până la 511 milioane de dolari datorită IPO-ului. Cu un preţ de 100 de dolari per acţiune, Duolingo ar atinge o evaluare de 4,6 miliarde de dolari.

Cu peste 500 de milioane de descărcări, Duolingo este a aplicaţia cu cele mai mari venituri din rândurile categoriilor educaţionale din Google Play şi App Store.

Compania cu sediul în Pittsburgh are circa 40 de milioane de utilizatori lunari activi care învaţă un total de 40 de limbi, cum ar fi irlandeza la hawaiiana, despre care Duolingo susţine să există mai mulţi studenţi online decât vorbitori nativi.

Societatea se va lista pe Nasdaq cu simbolul bursier „DUOL”.

Duolingo a devenit „unicorn” spre sfârşitul lui 2019, când a obţinut o evaluare de 1,5 miliarde de dolari în urma unei runde de finanţare de 30 de milioane de dolari condusă de fondul de investiţii CapitalG al Alphabet, compania-mamă a Google.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!