Ceban explică de ce a cumpărat metan de la Gazprom: Vremea caldă a redus consumul în Transnistria

21 Mart. 2023, 15:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mart. 2023, 15:21 // Actual //  bani.md

În luna martie Gazprom a livrat compania Moldovagaz 176,7 milioane de metri cubi de gaz sau 5,7 milioane de metri cubi/zi. Volum insuficient pentru acoperirea consumului celor două maluri ale Nistrului, respectiv toată cantitatea de gaz a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului, anunță președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

Ceban spune că în a doua jumătate a lunii martie consumul de gaz în regiunea stângă a Nistrului s-a redus pe fundalul temperaturilor ridicate de afară, respectiv volumul neconsumat s-a acumulat în conductele de transport la granița moldo-ucraineană. Or, potrivit contractului cu Gazprom volumele de gaz acumulate nu trebuie să depășească minus 5%, însă acestea au ajuns la minus 6,8%.

Pentru a nu încălca prevederile contractuale cu Gazprom, Moldovagaz a cumpărat timp de patru zile cele 500 mii metri cubi de gaz/zi neutilizate de Tiraspoltransgaz.

În cadrul ședinței comune a reprezentanților Moldovagaz SA și SRL Tiraspoltransgaz, desfășurată în data de 21 martie 2023, s-a decis revenirea, începând cu data de 22 martie, la consumul zilnic integral de gaze naturale furnizate de Gazprom, malul stâng al Nistru, precum și s-a remarcat necesitatea transmiterii în timp util a cererilor de revizuire a volumelor contractate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!