Cei care au fost trup și suflet lângă Putin de 9 mai au încasat amenzi usturătoare. Șeful IGP face dezvăluiri

02 Iun. 2022, 14:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Iun. 2022, 14:06 // Actual //  bani.md

Cei care au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai s-au ales cu amenzi de 600 mii de lei, a declarat pentru anticorupție.md șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, din care circa 112.000 au fost achitate.

„Aproximativ 340 de persoane au fost stabilite deja că au încălcat legea. Dintre acestea, circa 220 au fost identificate. Au mai rămas peste 100 pentru a fi identificate. Colegii mei folosesc un soft de recunoaștere facială”, a punctat Cernăuțeanu

În cazul deputaților care au violat legea, Cernăuțeanu a precizat că nu mai este necesară ridicarea imunității parlamentare.

„După ce procuratura a făcut o scrisoare de restituire prin care mi-a comunicat că nu este necesară ridicarea imunității, au fost inițiate procedurile contravenționale de către poliție. Astfel, au fost citați toți deputații pentru întocmirea proceselor contravenționale”, a menționat șeful IGP.

Persoanele fizice care nu respectă interdicția riscă amenzi până la 9.000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Persoanele cu funcție de răspundere riscă o amendă până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu până la 30.000 de lei.

Poliția spune că a aplicat până acum amenzi unui număr de 143 de cetățeni care au purtat panglica interzisă la 9 mai. Altor 77 de persoane identificate de polițiști purtând pe 9 mai simbolul interzis amenda li se va aplica de acum încolo. Oamenii legii încearcă totodată să stabilească și identitatea unui număr de 126 de persoane surprinse cu panglica în piept, dar care nu au putut fi identificate deocamdată.

Panglica Sf. Gheorghe a fost interzisă în legislativul moldovean, odată cu literele V și Z, asociate cu agresiunea din Ucraina, pe 20 aprilie. De 9 mai, însă, mai mulți deputați de la Chișinău cu simpatii pro-ruse, dar și din Adunarea Populară a Autonomiei Găgăuze, au purtat panglica la manifestații.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!