Cel mai bogat parlamentar rus a căzut de la etajul unui hotel din India

27 Dec. 2022, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Dec. 2022, 05:15 // Actual //  bani.md

Deputatul rus Pavel Antov a murit în timpul unei vacanțe în India la doar două zile după moartea unui prieten cu care se afla în călătorie.

Pe 21 decembrie, un grup de patru turişti ruşi s-au cazat într-un hotel din India. A doua zi, Vladimir Bidanov, care era prieten al lui Pavel Antonov și călătoreau împreună, a fost găsit mort într-una dintre camerele hotelului. Câteva zile mai târziu, Pavel Antov în vârstă de 65 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui hotel din Rayagada, Odisha.

Poliția locală consideră că Antonov s-ar fi putut sinucide din cauza morții prietenului, deși aceasta este doar una dintre mai multe versiuni ale incidentului.

Consulul general al Rusiei la Calcutta, Alexei Idamkin, s-a grăbit să infirme zvonurile despre moartea suspectă a parlamentarului. Potrivit versiunii sale, se presupune că poliția nu vede nimic suspect în moartea rușilor. Trupul lui Bidanov a fost deja incinerat, iar ancheta cu privire la moartea lui a fost finalizată.

În 2000, Antonov a fondat grupul de companii Vladimir Standard, un producător important de produse din carne și cârnați. În 2019, Forbes l-a numit cel mai bogat deputat și funcționar public.

După invazia pe scară largă a armatei ruse în Ucraina, în Rusia au avut loc mai multe morți misterioase în rândul așa-numitei „elite” ruse. În aprilie, membrii familiei fostului vicepreședinte al Gazprombank, Vladislav Avaevm au fost găsiți morți . Potrivit poliției, bărbatul și-a ucis rudele, după care s-a sinucis.

În iunie a murit fostul șef al lui Rosvooruzhenie Ogarev.

De asemenea, doi manageri de top al rețelei de socializare VK, Vladimir Gabrielian și Serghei Merzliakov au fost găsiți morți la 12 ore de la dispariție. Corpurile lor au fost pescuite în Marea Albă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!