Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană

21 Dec. 2022, 14:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Dec. 2022, 14:33 // Actual //  MD Bani

Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană, iar exportul producției ecologice în UE va fi facilitat. În cadrul ședinței de astăzi, Executivul a aprobat proiectul Legii privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice.

„Noile prevederi vor contribui la buna funcționare a pieței interne, asigurarea concurenței loiale și sporirea încrederii cetățenilor în produsele etichetate drept ecologice”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, documentul prevede recunoașterea la nivel internațional a organismelor de control din Republica Moldova. Astfel, producătorii locali vor putea să-și exporte produsele în UE cu mențiunea „ecologic”. În același timp, organismele de certificare internaționale, acreditate în UE, nu vor mai fi obligate să se acrediteze și în țara noastră. Aceasta va permite producătorilor să acceseze subvenții, chiar dacă își certifică producția la autoritățile internaționale. Până în prezent, de subvenții beneficiau doar producătorii care depuneau dosarele la autoritățile naționale.

Proiectul stabilește și normele aplicabile producției ecologice. Astfel, nu este permisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri), fertilizanților pentru sol și altor produse interzise în agricultura eco. Produsele etichetate ca fiind ecologice vor conține cel puțin 95% de ingrediente bio. Pentru a avea astfel de produse, agricultorii vor folosi doar semințele obținute prin metode organice, iar ulterior produsele eco vor fi păstrate separat de cele neecologice.

Totodată, legea instituie un sistem de supraveghere în domeniul agriculturii ecologice și stabilește atribuțiile autorităților competente. Pentru asigurarea unui control mai riguros, în procesul de certificare este inclusă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, documentul stabilește modelul unic pentru certificatele care vor fi eliberate producătorilor.

În prezent, în Republica Moldova activează 150 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!