Cerul Sankt Petersburgului se închide: Rusia a suspendat zborurile şi a închis spaţiul aerian

28 Feb. 2023, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Feb. 2023, 11:31 // Actual //  MD Bani

Aeroportul Pulkovo din Sankt-Petersburg a suspendat marţi temporar toate zborurile, au anunţat autorităţile, în contextul în care presa rusă a relatat informaţii neconfirmate despre un obiect neidentificat, de tipul unei drone, deasupra oraşului.

Reuters relatează că autorităţile din Sankt-Petersburg au anunţat pe Telegram că au suspendat toate zborurile de pe aeroport până la ora locală 12.00. Nu au fost oferite motive pentru această suspendare.

Agenţia de ştiri de stat Tass a anunţat că spaţiul aerian pe o rază de 200 km de Pulkovo a fost închis până la ora locală 13.20, citând o sursă anonimă.

Un raport media neconfirmat de la publicaţia de ştiri online rusă Baza a anunţat că un obiect neidentificat a fost observat pe cer şi că avioane de luptă au fost trimise pentru a investiga.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!