China întoarce spatele Rusiei: băncile refuză obligațiunile de teama sancțiunilor

01 Oct. 2025, 16:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2025, 16:28 // Actual //  Ursu Victor

Planurile companiilor rusești de a atrage finanțare ieftină pe piața datoriilor din China s-au lovit de opoziția băncilor și investitorilor locali, care evită astfel de tranzacții din cauza riscului sancțiunilor occidentale, relatează Reuters, citând surse familiare situației.

După ce Rusia a fost exclusă de pe piețele de capital occidentale la începutul războiului din Ucraina, mari corporații de stat precum Rosatom și Gazprom au luat în calcul lansarea de obligațiuni denominate în yuani („panda bonduri”), în urma vizitei președintelui Vladimir Putin la Beijing din septembrie. Companiile sperau să atragă finanțare mai ieftină, uneori legată de contracte comerciale, scrie TheMoskowTimes.

Totuși, bancherii și investitorii chinezi s-au arătat sceptici. Surse citate de agenție afirmă că pregătirile au loc, dar nu există progrese, deoarece instituțiile financiare din China se tem de sancțiuni secundare. „Proiectele nu pot fi avansate, în pofida discuțiilor de peste un an”, a declarat un manager chinez, referindu-se la lipsa de progres în cazul Rosatom și Rusal.

Chiar și investitori instituționali chinezi spun că nu ar cumpăra astfel de obligațiuni din cauza riscurilor geopolitice. În plus, marii brokeri de stat din China au încetat orice tranzacții legate de Rusia încă din 2022, iar cele patru bănci de stat de top au refuzat să fie organizatori de emisiuni pentru companiile rusești.

Juristul Zhan Kai, de la Yuanda China Law Offices, a subliniat că nu există bariere legale pentru emisiunea de panda bonduri de către firmele rusești, atâta timp cât acestea nu figurează pe listele negre americane. „Dar bancherii și traderii locali se tem să devină intermediari sau cumpărători. În cele din urmă, piața decide, dar nu există apetit pentru obligațiuni rusești în China”, a precizat el.

Un oficial rus citat de Reuters a recunoscut că problema principală rămâne lipsa cumpărătorilor. „Companiile mari lucrează la structuri de plasamente, statul doar sprijină cu infrastructura, însă băncile chineze ezită”, a spus acesta.

Până acum, singura companie rusă care a reușit să emită panda bonduri a fost Rusal, în 2017. De atunci, niciun alt emitent rus nu a intrat pe piața chineză, deși în primele șapte luni din 2025, 35 de companii străine au plasat obligațiuni în China în valoare de 16,3 miliarde dolari, iar în 2024 volumul total a atins un record de 194,8 miliarde yuani.

Potrivit analiștilor, chiar și în contextul unei „țări prietenoase” precum China, riscurile geopolitice persistă, iar procesul de acces pentru firmele rusești pe piața obligațiunilor în yuani ar putea dura ani de zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!