Chișinăul joacă tare! Include Rusia în lista jurisdicțiilor off-shore

06 Mart. 2024, 09:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2024, 09:39 // Actual //  bani.md

Guvernul de la Chișinău urmează să aprobe o listă de 75 de țări drept jurisdicții off shore. Printre acestea se regăsește și Federația Rusă.

Guvernul își justifică decizia prin faptul că Federația Rusă – se regăsește în lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Totodată, deși în 2021 Federația Rusă se afla în proces de reevaluare OECD, lamomentul actual, nu există date despre finalitatea evaluării în domeniul dat.

„Scopul adoptării proiectului de act normativ este de a stabili Lista jurisdicțiilor şi a regiunilor autonome care nu implementează standardele internaţionale de transparenţă privind fondatorii, asociaţii, acţionarii, administratorii şi beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice”, se arată în proiectul de hotărâre.

Lista va fi folosită de către autorităţile publice, întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital public în vederea stabilirii condiţiilor de participare la procedurile de privatizare, parteneriat public-privat, achiziţii publice şi concesiuni vizate de mecanismul de deoffshorizare prevăzut de Legea nr. 215/2020 pentru modificarea unor acte normative (legea deoffshorizării). Lista va fi aplicabilă pentru toate procedurile şi contractele.

În același context, având în vedere faptul că, Metodologia nu distinge care anume criterii sunt determinante în stabilirea caracterului netransparent al jurisdicțiilor, la elaborarea Listei au fost analizate și contrapuse informațiile cu privire la jurisdicțiile care sunt caracterizate, fie prin rezultate nefavorabile în cadrul evaluărilor sub aspectul conformității cu Recomandările FATF.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!