Circa două ore de discuții. Solicitările Maiei Sandu către președintele Poloniei și subiectele abordate de oficiali

26 Aug. 2021, 18:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Aug. 2021, 18:09 // Actual //  MD Bani

Republica Moldova contează pe sprijinul Poloniei în procesul de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană. Cu o asemenea declarație a venit astăzi președinta țării, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, susținută după întrevederea cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră, scrie Realitatea.md.

„Apreciem susținerea fermă a Poloniei pentru aspirațiile europene ale țării noastre și eforturile făcute de Varșovia pentru a include Republica Moldova în programele de asistență europeană. Contăm pe sprijinul Varșoviei pentru a avansa cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic în contextul agendei post-2020. Ne dorim o apropiere mai mare dintre Bruxelles și alte capitale europene cu țările Parteneriatului Estic, în special Moldova, Georgia și Ucraina, țări asociate cu aspirații de integrare în UE. Solidaritatea de care dă dovadă Polonia pe parcursul ultimului deceniu de la lansarea Parteneriatului Estic, indiferent de evoluțiile de la Chișinău, este un simbol puternic de prietenie și deschidere pentru țara noastră”, a spus Maia Sandu.

Totodată, președinta a menționat că, își dorește ca Moldova să participe și în alte inițiative regionale importante ce pot consolida securitatea și stabilitatea în regiunea noastră, la frontierele Uniunii Europene. Una dintre acestea este Inițiativa Celor Trei Mări, o platformă regională ce își propune consolidarea conexiunilor de infrastructură și a potențialului economic al țărilor din regiunea cuprinsă între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.

„Am discutat astăzi oportunitatea participării Republicii Moldova în această Inițiativă, care ne va permite să ne integrăm mai mult în rețelele de infrastructură europene. Experiența de dezvoltare a Republicii Polone este deosebit de utilă pentru țara noastră. Dorim să învățăm din bunele practici ale Poloniei în domeniul dezvoltării regionale și agriculturii, administrării fiscale și digitalizării serviciilor publice. Am discutat astăzi despre posibile proiecte concrete de colaborare în aceste domenii. Avem un bun potențial de colaborare în domeniul modernizării agriculturii, dar și de consolidare a schimburilor de bune practici dintre autoritățile publice locale din Republica Moldova și Polonia. Sunt sigură că, având un Guvern stabil, care se bucură de sprijinul cetățenilor, vom putea valorifica pe deplin aceste oportunități”, și-a exprimat convingerea șefa statului.

Maia Sandu a mulțumit Poloniei pentru includerea țării noastre în lista statelor recipiente de asistență de dezvoltare prin platforma Polish Aid și prin intermediul Fundației Solidarity Fund din Polonia în Republica Moldova, care realizează multe proiecte și activități în domeniul dezvoltării locale și agriculturii.

Precizăm că, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a sosit astăzi în Republica Moldova și urmează mâine să ia parte la parada militară dedicată celor 30 de ani de la obținerea Independenții. La eveniment sunt așteptați și președinții României Klaus Iohannis, și cel al Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Amintim că, anterior și Maia Sandu a efectuat o vizită în Polonia, unde s-a întâlnit cu omologul ei, care acum îi este oaspete la Chișinău.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!