Comentator politic: „Miza forțelor pro-ruse este subminarea referendumului. E nevoie de mai multă maturitate politică”

18 Sept. 2024, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Sept. 2024, 11:46 // Actual //  bani.md

Kremlinul își dorește și încearcă să submineze referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar forțele pro-ruse din țara noastră lucrează intensiv la acest capitol. Miza – alegerile parlamentare din anul 2025. Opinia aparține analistului politic de la București, Mihai Isac, și a fost expusă în cadrul emisiunii „Rezoomat”, ediția de marți, 17 septembrie curent, la RLIVE TV.

Expertul în politică externă susține că la Chișinău se simte o tensiune electorală, însă mai puțin se vede dialogul forțelor pro-europene.

„Miza forțelor pro-ruse sunt subminarea referendumului și a unității forțelor politice pro-europene pentru pregătirea alegerilor parlamentare din 2025. Pericolul instaurării unui scenariu georgian la Chișinău este mai aproape decât ne imaginăm și este nevoie de capacitatea intelectuală și de maturitatea politică a politicienilor din Republica Moldova ca să înțeleagă amenințarea. (…) Sperăm ca pe parcurs să existe o mai mare coeziune la nivelul clasei politice pro-europene de la Chișinău, dar vedem că de foarte multe ori sunt orgolii mai mari sau mai mici care împiedică purtarea unor discuții. Este clar că e nevoie de un dialog mult mai deschis”, declară Mihai Isac.

De cealaltă parte, fostul ambasador al Republicii Moldova în România, Iurie Reniță, este convins că guvernarea trebuie să conlucreze mai mult și mai bine cu forțele pro-europene, pentru ca rezultatul de la referendum să fie pe măsura așteptărilor.

„Guvernarea ar trebui să fie îngrijorată de radicalizarea forțelor pro-ruse, iar forțele pro-europene ar urma să-i devină parteneri. (…) Am participat și eu la acel eveniment „Pactul pentru Europa”, deși nu sunt membru de partid, acolo a fost și un reprezentant al PAS-ului, partidul de guvernare. Iar, obligațiunea unei guvernări pro-europene în esență este să dialogheze. Ce înseamnă Uniunea Europeană? Înseamnă dialog, consens, identificarea partenerilor. Acesta este modelul pe care trebuie să-l preluăm, mai cu seamă acum în context electoral. (…) Trebuie să menținem acest spirit democratic, de colaborare și să știi cine îți sunt partenerii, cine îți sunt neprieteni, noi îi cunoaștem și vedem”, afirmă Iurie Reniță.

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!