Comisioanele – „cașcavalul” bancherilor. Armașu: Guvernanța și serviciile de calitate costă mulți bani

20 Feb. 2022, 16:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
20 Feb. 2022, 16:56 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Comisioanele sunt sursa de venit a băncilor. Este costul serviciilor prestate de instituțiile financiare, iar BNM nu poate plafona sau impune anumite costuri, susține guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Când vorbim de comisioanele mari e un termen relativ. Comparativ cu România nu cred că în Republica Moldova sunt mai mari. Cifrele vor vorbi în favoarea băncilor locale”, a spus Armașu.

Potrivit guvernatorului, comisioanele sunt sursa de venit a băncilor, sunt costul serviciilor pe care le prestează.

Noi vrem băncile să presteze servicii calitative, să aibă o guvernanță sănătoasă și să fie gestionate eficient. Asta costă bani și costă mult. Nu putem spune că băncile abuzează, în condițiile în care piața este competitivă. Avem 11 bănci și patru bănci sistemice cu o cotă de piață semnificativă ce ne asigură un mediu competitiv. Băncile își ajustează comisioanele inclusiv reieșind din competiția pe piață”, a precizat Armașu.

Costul serviciilor prestate de bănci nu poate fi stabilit de BNM, în condițiile concurenței libere pe piață.

Să mergem să le restricționăm să le impunem anumite prețuri, nu este corect din punct de vedere economic și chiar constituțional. Este prețul serviciilor unor agenți economici. Așa cum nimeni nu poate să meargă să stabilească prețurile la pâine, așa e și cu băncile. Prețurile se formează în funcție de concurența liberă”, a punctat Armașu.

Comisioanele 80% din totalul câștigurilor

Potrivit ultimelor date ale Băncii Naționale a Moldovei profitul celor 11 bănci comerciale a însumat 244,7 mil. de lei în prima lună a anului 2022. Comisioanele au avut o pondere de 80% din totalul încasărilor. Veniturile din dobânzi s-au cifrat la 570 mil. de lei. Diferențele de curs au adus băncilor câștiguri de 90,5 mil. de lei.

Patru bănci sistemice care dețin 80% din totalul pieței au încasat și cele mai mari câștiguri. Pe prima poziție s-a situat Moldindconbank – 74,4 mil. de lei urmată de Victoriabank – 60,3 mil.de lei, maib – 47 mil. de lei și OTP Bank – 28 mil. de lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!