Construcția podului de piatră de la Leova se amână. Bucureștiul a anulat licitația pentru trei poduri

09 Oct. 2023, 08:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Oct. 2023, 08:01 // Actual //  bani.md

CNAIR a anulat joi, 5 octombrie, licitația pentru proiectarea preliminară a noilor poduri peste Prut de la Stânca – Costești, Bumbăta – Leova și Fălciu – Leca, conform datelor pe care Economedia le-a analizat în SEAP. Licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al celor trei poduri noi între România și Republica Moldova a lansată în februarie 2023, dar a fost anulată, scrie economedia.ro.

Interesant este că în SEAP nu a fost înregistrată oferta firmei din Alba Iulia, Total Business SRL, singura ofertă depusă, deși pe 25 aprilie 2023, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu anunța depunerea acesteia. „Pentru proiectarea a 3 poduri rutiere noi peste Prut, conform planului comun de acțiuni care vizează creșterea capacității de transport între România și Republica Moldova, până la termenul limită de depunere, au fost depuse 3 oferte de către SC Total Business Land SRL. Este vorba de depunerea ofertelor pentru proiectarea următoarelor poduri rutiere peste Prut, pentru care ofertantul are la dispoziție câte 6 luni pentru fiecare contract și o valoare cumulată estimată la 1.512.606 lei, fără TVA”, arată Scrioșteanu (n.r verificarea conformității se face după ce oferta se depune și se înregistrează).

„Contractele vor avea ca obiect servicii de proiectare faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivele Pod nou peste Prut, Stanca (RO) – Costesti (MD), Pod nou peste Prut, Bumbata (RO) – Leova (MD), Pod nou peste Prut, Falciu (RO) – Leca (MD), in conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini si ale legislatiei in domeniu. Documentatiile intocmite de catre Prestator vor respecta continutul cadru definit in H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice”, arată datele din SEAP.

În urmă cu o lună, fostul secretar de stat, Horațiu Cosma spunea că oferta a fost neconformă. „Fapta: Tot zilele trecute, același Grindeanu a anulat licitația de proiectare pentru 3 noi poduri rutiere la granița cu Republica Moldova. Curat murdar. De fapt, Sorin Grindeanu e specialist doar la salată de vorbe. Și cam atât. Când e vorba de pus osul la treabă, uite-l de unde nu-i. A anulat licitația de proiectare pentru trei noi poduri peste Prut la Stânca (RO) – Costești (MD), Bumbăta (RO) – Leova (MD), respectiv Fălciu (RO) – Leca (MD). Singura ofertă depusă la licitația lansată în februarie a fost descalificată de către CNAIR”, afirmă Horațiu Cosma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!