Consumatorii, înșelați prin clauze ilegale de IUTE CREDIT și SEBO! CNPF intervine

28 Oct. 2024, 09:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2024, 09:57 // Slider //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a identificat încălcări semnificative în contractele de credit pentru consumatori încheiate de Organizațiile de Credit Nebancar (OCN) „IUTE CREDIT” SRL și „SEBO CREDIT” SRL, în urma unor reclamații depuse de consumatori.

În cazul „IUTE CREDIT” SRL, CNPF a constatat nerespectarea art. 3 din Legea privind contractele de credit pentru consumatori, inclusiv nereguli legate de calculul dobânzii și de aplicarea formulei pentru dobânda variabilă. Clauza contractuală care permite ajustarea dobânzii în funcție de cursul valutar EUR/MDL a fost considerată ilegală, iar clauzele privind penalitățile și rezoluțiunea au fost etichetate ca abuzive, deoarece permiteau creditorului să impună plăți suplimentare pentru întârzieri.

Similar, în contractele de credit oferite de „SEBO CREDIT” SRL, CNPF a constatat clauze abuzive, inclusiv penalități suplimentare aplicate la întârziere și comisioane de administrare la prelungirea creditului sau la restructurare. Totodată, au fost identificate clauze ilegale legate de dobândă și remunerațiile contractuale, precum și de aplicarea dobânzii legale pe durata întârzierii plăților.

CNPF va iniția acțiuni în instanță pentru a solicita anularea clauzelor ilegale și abuzive constatate în contractele ambelor organizații financiare nebancare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!