Contrabanda cu țigări de la Duty free, în scădere! Vecinilor de peste Prut le plac țigările ieftine din Moldova

05 Iul. 2023, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2023, 14:22 // Actual //  bani.md

Piața neagră a țigaretelor din România a scăzut în mai 2023 cu 0,8  p.p. până la 8,2% din totalul consumului, comparativ cu 9% în martie 2023, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel.

 „În mai 2023, piața neagră a scăzut la nivel național cu 0,8 p.p. față de martie 2023, înregistrându-se reduceri ale comerțului ilegal în aproape toate regiunile țării. Cea mai mare scădere, de 4,6 p.p. până la 7,1%, este notată în nord-vest. De asemenea, în regiunea de sud-est contrabanda scade cu 3,2 p.p. până la 6,7%. Pe de altă parte, se înregistrează și majorări semnificative, de 3,6 p.p. și 2,3 p.p. în zona de sud-vest, până la 7,5%, respectiv regiunea de vest până la 8,7%. Regiunea nord-est continuă și în mai să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu 20,5%, aflându-se în scădere ușoară cu 0,1 p.p.. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria „Cheap Whites” continuă să dețină cea mai mare pondere, de peste 41%, cu o creștere de 2,3 p.p. față de martie 2023. Cea mai mare scădere e înregistrată de cota produselor provenite din Moldova, cu 5,8 p.p. până la 4,4%. „Duty free” scade semnificativ cu 5,1 p.p. până la 33,1%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

Studiul Novel din luna mai consemnează o scădere semnificativă a produselor provenite din Moldova, ceea ce reprezintă un fapt pozitiv. Există însă și tendințe îngrijorătoare, ca de exemplu continuarea creșterii „cheap whites” sau majorarea din regiunea sud-vest. În ultimele luni, presa a relatat despre capturi uriașe, de sute de mii de pachete de țigarete. Aceasta înseamnă că este nevoie în continuare ca autoritățile să depună eforturi susținute pentru combaterea acestui fenomen care aduce pierderi la buget și stopează dezvoltarea economică în regiunile de frontieră. De asemenea, pentru ca acțiunile autorităților să fie eficiente, sunt necesare predictibilitatea fiscală și stabilitatea legislativă, dat fiind că sectorul tutunului este unul dintre cele mai reglementate

„Avem convingerea că nivelul comerțului ilegal cu țigarete se va menține și în următoarele luni la un procent redus, așa cum a fost în ultimii trei ani. Am continuat și în această perioadă să derulăm acțiuni specifice de combatere a traficului ilegal cu țigarete și produse din tutun, prin mijloacele avute la dispoziție, inclusiv prin colaborarea cu instituțiile și autoritățile de aplicare a legii. Astfel, în luna mai, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița au descoperit 84.680 bucăți ţigarete de contrabandă, în două autocisterne înmatriculate în Republica Moldova, pe sensul de intrare în țară.

Vama română va continua eforturile de combatere a comerțului ilicit în strânsă colaborare cu autoritățile vamale din regiune, cu autoritățile internaționale de profil (OLAF, EUROPOL, SELEC, Organizaţia Mondială a Vămilor), precum și cu companiile care își desfășoară activitatea legal, prin aceste măsuri contribuind la creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.”, a declarat Președintele Autorității Vamale Române, Ion Cupă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!