Contractul uriaș pe care Rusia speră să-l semneze cu China anul acesta

24 Mart. 2023, 04:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mart. 2023, 04:43 // Actual //  bani.md

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat joi, 23 martie că țara sa speră să se ajungă până la finalul anului la un acord pentru aprovizionarea Chinei cu gaze prin planificata conductă Power of Siberia 2, potrivit Reuters.

Moscova vrea ca prin conducta de 2.600 km – care va avea o capacitate de 50 miliarde metri cubi (bcm) de gaze pe an – să înlocuiască exporturile pierdute către Europa.

Preşedintele Vladimir Putin a discutat planul cu omologul chinez Xi Jinping la întâlnirea lor de săptămâna aceasta de la Moscova, iar joi Novak a declarat că Gazprom a primit instrucţiuni pentru a se ajunge la un acord cât mai curând posibil.

”Acum se finalizează condiţiile din contract între Gazprom şi firma chineză CNPC. Este deja în derulare un studiu de fezabilitate, proiectarea gazoductului prin teritoriul Mongoliei”, a afirmat Novak.

Acesta a adăugat: ”Sperăm, suntem siguri că firmele noastre vor ajunge la un acord până la finalul anului şi vor semna contractul”.

Importurile de energie ale Rusiei în Uniunea Europeană au scăzut semnificativ ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Dar experţii spun că statul chinez nu ar avea nevoie de cantităţi suplimentare de gaze până după 2030.

Moscova are nevoie mai mult ca Beijingul de acord, deoarece Gazprom speră să recupereze prin China exporturile sale de gaze pe piaţa europeană, care era responsabilă pentru 80% din exporturile sale.
Analiştii se aşteaptă ca Gazprom să livreze doar 50-65 bcm Europei şi Turciei anul acesta, faţă de un nivel de vârf de aproximativ 200 bcm în 2018.

Primul gazoduct Power of Siberia este deja operaţional, iar Novak a confirmat că va livra 22 bcm de gaze Chinei anul acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!