Coreea de Nord interzice argourile, filmele și hainele străine. De ce a introdus Kim Jong-Un o nouă lege

07 Iun. 2021, 12:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2021, 12:01 // Actual //  MD Bani

Coreea de Nord a introdus recent o nouă lege care îşi propune să pună capăt oricărei forme de influenţă străină. Potrivit noii legi, va fi pedepsită orice persoană care se uită la filme străine, poartă haine străine sau chiar foloseşte argou.

Persoanele ce vor folosi produse media din Coreea de Sud, SUA sau Japonia se pot confrunta cu pedeapsa cu moartea. De asemenea, cei prinşi sunt condamnaţi la 15 ani de închisoare, scrie BBC.

Analiştii spun că prin această lege, Kim Jong-UN, încearcă să oprească informaţiile din exterior să ajungă la oamenii din Coreea de Nord, în contextul în care viaţa în această ţară comunistă devine din ce în ce mai dificilă.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!