Crește apetitul moldovenilor de a se împrumuta de la bănci. Creditele noi acordate s-au majorat cu 255 mil. de lei

21 Sept. 2022, 16:40
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
21 Sept. 2022, 16:40 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Băncile moldovenești au acordat în luna august credite în sumă de 3,892 miliarde de lei cu 255 mil. de lei mai mult față de luna iulie, dar cu 3,3% mai puțin comparativ cu luna august a anului 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

55,1 la sută reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 2 144,9 milioane lei (+11,0 la sută față de luna precedentă și -23,4 la sută față de august 2021), iar 42,5 la sută reprezintă creditele în valută, al căror volum recalculat în MDL a constitui 1 655,3 milioane lei (+2,5 la sută față de luna precedentă și +38,1 la sută față de august 2021).

Cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 56,9 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 45,5 la sută din totalul creditelor.

Cele mai mult împrumuturi au fost acordate societăților comerciale nefinanciare (62,0 la sută), iar persoanelor fizice (29,5 la sută). În cadrul creditelor acordate societăților comerciale nefinanciare prevalează creditele acordate comerțului (47,5 la sută).

În ceea ce privește rata dobânzii, la creditele în moneda națională s-a majorat cu 0,37 puncte procentuale (p.p.). Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 12,29 la sută, iar persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 16,40 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 14,87 la sută

La împrumuturile în valută rata medie s-a majorat cu 0,04 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 4,25 la sută, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 4,97 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 6,62 la sută.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!