„Criptopreședintele” Trump creează o rezervă Bitcoin, dar fără să investească un dolar

07 Mart. 2025, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2025, 15:09 // Actual //  Ursu Victor

Donald Trump, care a promis să transforme Statele Unite în „capitala mondială a criptomonedelor”, a semnat un ordin executiv privind crearea unei rezerve naționale de Bitcoin. Cu toate acestea, inițiativa nu implică achiziții noi de criptomonede, ci doar transferul în rezervă a Bitcoin-ului confiscat de autorități în urma anchetelor penale.

Analiștii din industrie au fost dezamăgiți de faptul că administrația Trump nu intenționează să cumpere activ criptomonede, ci doar să gestioneze stocul existent. În ordinul semnat se menționează că eventualele completări ale rezervei se vor face doar prin strategii care să nu implice costuri suplimentare pentru contribuabili. Mai mult, guvernul nu va cumpăra alte criptomonede decât cele deja confiscate.

Deși ordinul nu prevede vânzarea Bitcoin-ului din rezervă, Departamentul Trezoreriei are libertatea de a stabili strategii „responsabile” de administrare, inclusiv vânzarea activelor. Vestea a dezamăgit piața cripto, care spera ca guvernul american să intervină ca un cumpărător strategic. În urma anunțului, prețul Bitcoin a scăzut inițial cu 5,7%, deși ulterior și-a revenit parțial. Alte criptomonede au înregistrat, de asemenea, scăderi semnificative.

„Investitorii mizau pe faptul că guvernul va cumpăra Bitcoin, iar acum, când acest scenariu a fost exclus, mulți dintre ei își închid pozițiile”, a declarat pentru Bloomberg Stefan von Hanisch, director de tranzacții over-the-counter la Bitgo.

În timpul campaniei electorale, Trump s-a poziționat ca un susținător ferm al criptomonedelor, criticând democrații pentru reglementările stricte și promițând că va face din SUA o „superputere cripto”. Promisiunile i-au adus sprijinul unor investitori importanți din domeniu, care au contribuit generos la finanțarea campaniei sale.

După victoria sa electorală, Bitcoin a crescut de la sub 70.000 de dolari la un maxim de 106.000 de dolari pe 18 decembrie 2024. Totuși, după inaugurarea sa din 22 ianuarie 2025, piața a început să scadă din cauza incertitudinii generate de politicile comerciale agresive ale noului președinte, a retragerii fondurilor de pe bursele cripto și a atacului cibernetic asupra platformei Bybit, orchestrat de hackeri nord-coreeni, care au furat criptomonede în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Vineri, Bitcoin era tranzacționat în jurul valorii de 88.500 de dolari.

Înainte de inaugurare, Donald Trump și soția sa au lansat două memecoins, $TRUMP și $MELANIA, fără nicio valoare fundamentală, bazându-se doar pe speculația pieței.

Prețul $TRUMP a crescut în trei zile de peste zece ori, ajungând la 75,35 dolari, dar ulterior a scăzut cu 82,6%, ajungând la doar 13,09 dolari în tranzacțiile de vineri. În timp ce investitorii care au cumpărat în vârf au pierdut sume importante, firmele care au facilitat emiterea și tranzacționarea monedelor au încasat aproximativ 350 de milioane de dolari, potrivit Financial Times.

Deși nu este clar dacă Trump a beneficiat direct de aceste câștiguri, experții au semnalat o posibilă conflict de interese. Prin vânzarea memecoin-urilor, președintele american a permis practic direcționarea anonimă de fonduri către el, fără restricțiile impuse donațiilor politice clasice, punând totodată investitorii de retail într-o poziție vulnerabilă.

În timp ce administrația sa încearcă să redefinească poziția SUA pe piața cripto, ultimele mișcări ale lui Trump lasă în urmă o piață instabilă, investitori dezamăgiți și întrebări privind etica președintelui în gestionarea activelor digitale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!