Criza energetică bate la ușă! Scenariile posibile după 16 decembrie, anunțate de Parlicov

16 Dec. 2024, 11:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Dec. 2024, 11:08 // Actual //  Ursu Victor

Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a declarat că se așteaptă ca livrările de gaze naturale să continue într-o formă redusă în stânga Nistrului, dar avertizează că aceste volume ar putea fi insuficiente pentru producerea energiei electrice destinate malului drept al Nistrului.

„Eu sunt sigur că ei vor livra ceva gaze. Nu cred că vor renunța complet la livrările de metan. Cred că vor reduce volumele pentru a acoperi consumul social din stânga Nistrului, dar fără gaze suficiente pentru producția energiei electrice pentru malul drept. Mi se pare cel mai realist scenariu, Răspunsul îl vom afla după 16 decembrie când Gaprom trebuie să anunțe depsre rezervarea capacităților lunare de gaz”, a spus Parlicov într-un podcast de la Ziarul de Gardă.

Parlicov a spus că energia pe care o va procura Chișinăul cu siguranță va fi mai scumpă.

„Nimeni nu poate prezice care va fi prețul la energie pe piețele internaționale în Ungaria, România, Bulgaria, dacă brusc crește consumul și noi avem nevoie de energie electrică suplimentară”, a punctat Parlicov.

În prezent, Republica Moldova cumpără cea mai mare parte a energiei de la Cuciurgan la un preț de 66 USD per MWh. Or, în cazul în care vor fi sistate livrările de la Cuciurgan, Chișinăul se va trebui să cumpere energie de pe bursă, la un preț care este dublu. Iar estimările arată că în cazul unei eventuale achiziții de energie de pe piețele externe la un preț de aproximativ 150 de euro/MWh, tariful final pentru consumatori ar putea crește cu până la 50%. Aceasta ar însemna estimativ un tarif de aproximativ 3,50 lei/kWh, comparativ cu actualul tarif mediu de 2,50 lei/kWh.

Începând cu 1 ianuarie 2025, Ucraina va înceta tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său, decizie care va avea un impact direct asupra Republicii Moldova. Principala problemă vizează centrala electrică de la Cuciurgan, care produce energie electrică utilizând gaz rusesc furnizat gratuit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!