Criză energetică și umanitară! Radu Marian anunță suma colosală pentru Transnistria și compensarea tarifelor la gaz

28 Nov. 2024, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Nov. 2024, 11:43 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că autoritățile depun eforturi suplimentare pentru a găsi resurse financiare pentru bugetul anului 2025, în contextul crizelor umanitare din stânga Nistrului și a posibilității unei majorări a tarifelor pentru energie.

„Pentru a absorbi un eventual șoc de 400 de milioane de euro, legat de crizele umanitare din regiunea transnistreană, vorbim despre un suport extern”, a spus Marian. În ceea ce privește dreapta Nistrului și tarifele, el a subliniat că sunt două subiecte diferite, fiecare cu soluții proprii.

De asemenea, Radu Marian a explicat că, în cazul în care tarifele vor fi majorate așa cum cere furnizorul, autoritățile vor avea nevoie de aproximativ 300 de milioane de lei în plus, pe lângă compensațiile actuale, pentru a menține tarifele similare celor de acum. În ultimii ani, guvernul a reușit să ajute cetățenii, scopul este ca costul real pentru consumatori să nu crească semnificativ.

„Ne dorim ca, dacă situația rămâne neschimbată pe 1 ianuarie, să putem sprijini cetățenii în fața provocărilor, mai ales în ceea ce privește livrarea de energie electrică și gaze naturale în regiunea transnistreană”, a adăugat deputatul.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!