Când valoarea euro va bate în retragere. Previziunile expertului economic Roman Chirca

21 Apr. 2021, 11:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
21 Apr. 2021, 11:48 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Valoarea monedei unice europene a ajuns astăzi, 21 aprilie, la cotația de 21 de lei și 69 de bani. Potrivit experților economici, această creștere nu reprezintă un șoc pentru economia națională. Totuși, fluctuațiile date pot avea impact atât pozitiv, cât și negativ.

Expertul economic Roman Chirca susține că „fluctuația este nesemnificativă”, direcționând atenția spre valoarea creșterilor înregistrate.

 

Roman Chirca susține că Banca Națională a Moldovei manifestă o poziție pasivă, ceea ce ar însemna că lasă cursul valutar să fluctueze în funcție de cererea și oferta de valută de pe piață.

Vorbind despre factorii care determină cererea și oferta, se are în vedere în special scăderea exporturilor cu 8% (micșorarea ofertei) și creșterea importurilor cu 6% (generează o creștere a cererii). Expertul explică faptul că exprturile s-au redus și drept urmare a scăderii producției agricole, factor care se va atenua în curând, odată ce va apărea roada nouă pe piață.

Un beneficiu al situației date pentru economia națională se referă la încasările la bugetul de stat, dependent în măsură de 50-60% de încasările de TVA, valoarea cărora, în monedă națională, se majorează odată cu creșterea valorii monedelor internaționale.

Un efect negativ al creșterii cotațiilor pentru euro ține de majorarea prețurilor la bunurile alimentare de import.

Totodată, expertul prognozează ca tendința să se păstreze pe termen mediu, până în luna iunie a anului curent. În luna august 2021, în condițiile actuale, urmează să urmărim o iefitnire a costului monedei euro, determinată de creșterea tradițională de ofertă de valută generată de migranți.

Pe termen scurt, în următoarele 2 săptămâni, am putea, de asemenea, asista la o apreciere a monedei naționale, susține Roman Chirca.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!