Culmea bacșișului: să-ți ceară șpagă automatul de sandwich-uri de la aeroport

14 Iun. 2023, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iun. 2023, 15:12 // Actual //  bani.md

Dezbateri furtunoase s-au născut pe Reddit atunci când o femeie, utilizatoare a rețelei de socializare, a postat mesajele prin care un automat de fast-food dintr-un aeroport i-a solicitat bacșiș.

Incidentul s-ar fi petrecut pe Aeroportul Internațional Newark Liberty din New Jersey, a arătat în postarea sa utilizatoarea Reddit cu numele u/_seaweed.

Femeia a comandat la automat un sandwich Caesar, în valoare de 14,99 dolari, și o sticlă de apă cu aromă de nucă de cocos marca Vita, în valoare de 6,39 dolari. După ce i s-au aplicat și taxele, automatul i-a afișat un total de plată de 23,05 dolari, însă, spre stupoarea femeii, i-a solicitat și bacșiș.

„Doriți să lăsați un bacșiș?”, a fost mesajul apărut pe ecranul automatului, cu opțiunile 15%, 18% sau 20% și, spre ușurarea femeii, și „nici un bacșiș”. “Am ajuns și aici. Să-mi ceară bacșiș automatul din aeroport!“, a comentat în postarea sa de pe Reddit pățita.

Postarea a stârnit utilizatorii, înregistrând sute de mii de interacțiuni, precum și mii de comentarii. Mulți dintre utilizatori au confirmat indignați că au ajuns să ceară bacșiș și automatele. Discuția a fost extinsă și la pasagerii liniilor aeriene nemulțumiți că sunt obligați să dea bacșiș și în situația în care își fac singuri check-in-ul la bagaje.

Discuțiile s-au mutat și pe Twitter, unde alți pasageri au reclamat aceeași situație absurdă, în care până și roboții au ajuns să ceară bacșiș.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!