Cum arată Golden Gate-ul peste Dunăre de lângă Moldova înainte de inaugurarea programată luna viitoare

21 Mai 2023, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mai 2023, 15:27 // Actual //  bani.md

Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu cea mai spectaculoasă construcție din România din perioada post-decembristă. Podul suspendat de la Brăila este aproape gata și urmează să fie dat în trafic la finele lunii viitoare, potrivit celor mai recente informații transmise de autorități.

„Mi se pare că au turat motoarele”, spune autorul imaginilor foto postate pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API), cu privire la șantierul podului de la Brăila.

Un alt pasionat a postat imagini video cu traversarea podului, realizate săptămâna aceasta.

 

Podul suspendat de la Brăila va fi inaugurat pe 27 iunie, plus sau minus trei zile, a anunțat luna trecută ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare. Fiind vorba de o investiție din fonduri europene, traversarea podului nu va fi taxata în primii cinci ani, conform unor declarații anterioare ale oficialilor din Transporturi.

Pilonii au 192 m înălțime totală de la partea superioară a fundației și sunt localizați în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări și lift, accesul fiind permis din benzile de întreținere localizate pe ambele părți ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 de piloți de 40 de metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 de piloți de 38 de metri lungime.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei și Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

FOTO – VIDEO: Surse: Răducu PopaBalaes Leopold

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!