Cum poate fi învins Putin. Metodă infailibilă care salvează și planeta

31 Mart. 2022, 08:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mart. 2022, 08:39 // Actual //  bani.md

Deși este practic imposibil de prezis cum se va încheia războiul din Ucraina, totuși există o șansă ca Statele Unite și aliații din Europa să nu irosească această criză. Confruntarea cu un dictator de talia lui Putin, a cărui putere se datorează bogăției petroliere, poate fi tranșată categoric și ireversibil prin încetarea dependenței Vestului de resursele Rusiei și trecerea la o energie regenerabilă.

Conflagrația declanșată de Putin în Ucraina ”trebuie să fie ultimul război în care SUA și aliații săi finanțează ambele părți”, susține analistul Thomas Friedman, într-o analiză din New York Times.

Statele occidentale finanțează NATO și ajută armata Ucrainei cu banii din impozite, și, deoarece exporturile de energie ale Rusiei contribuie cu 40% la bugetul țării, ele finanțează practic armata lui Vladimir Putin, cu achizițiile Vestului în petrol și gaze ale Moscovei.

Civilizația pur și simplu nu își mai permite acest lucru. Trebuie menționat că schimbările climatice nu au luat o pauză în timpul războiului din Ucraina. Ultimele știri sunt foarte îngrijorătoare privind evoluția climei la Polul Nord și Sud. Astfel, s-a anunțat că valuri extreme de căldură au cuprins o parte din Antarctica (ducând temperaturile cu peste 20 de grade Celsius mai sus, peste media acestei perioade din an) și zone din Arctica (cu peste 10 grade Celsius față de medie).

”Sunt anotimpuri diferite, nu vezi Nordul și Sudul polar să se topească în același timp. Dar acum, este cu siguranță un eveniment neobișnuit”, a spus Walter Meier, cercetător la Centrul național al zăpezii și gheții din Statele Unite.

Iar acum, în plin război, s-a observat că dependența de petrol a lumii a crescut, în loc să se intensifice politicile privind sursele energetice regenerabile. Statele Unite au solicitat Arabiei Saudite, Iranului și Venezuelei, marii producători, să-și mărească producția pentru a ”împinge” prețul în jos, pe piață.

Nimic nu l-ar afecta mai mult pe Putin, decât reducerea masivă a exporturilor occidentale de petrol și gaze din Rusia. Un factor care a ajutat la prăbușirea Uniunii Sovietice a fost și scăderea accentuată a prețului petrolului la nivel global între 1988 și 1992.

Se poate crea și astăzi același efect cu Rusia, prin supraproducția de surse regenerabile și accentuarea eficienței energetice. Țelul este, conform Conferinței schimbărilor climatice din 2021 de la Glasgow, ca lumea să ajungă la emisii zero de carbon până în anul 2050.

Pentru a câștiga războiul contra lui Putin, petrodictatorul rus, este nevoie de a-i tăia acestuia bugetul pentru armată, prin scăderea drastică a exporturilor energetice de la Moscova și la trecerea pe scară largă la resurse regenerabile, care pot salva planeta de la distrugere, susține Thomas Friedman.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!