Cum vrea Putin să-i ademenească pe turiștii străini care vin în Federația Rusă

03 Nov. 2022, 11:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Nov. 2022, 11:40 // Actual //  bani.md

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat eliminarea vizelor pentru persoanele care vor să călătorească în Rusia, indiferent dacă țările din care aceștia vin le cer acest lucru rușilor.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat eliminarea vizelor pentru persoanele care vor să călătorească în Rusia, indiferent dacă țările din care aceștia vin le cer acest lucru rușilor.

Prin decretul semnat zilele trecute, se dau instrucțiuni Guvernului Federației Ruse să elimine necesitatea vizelor pentru cetățenii străini care vor să intre în țară în scopuri turistice, culturale, sportive sau de afaceri.

În această privință Putin a dat un termen limită până în luna iunie a anului viitor, atunci când directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB), Mișustin, Serghei Lavrov și ministrul de Interne al Rusiei trebuie să vină cu propuneri.

Mai mult, decretul stabilește ca oficialii ruși să se ocupe de creșterea numărului de zboruri cu destinații străine, să extindă vizele deja existente și să reînnoiască programul de viză electronică al Rusiei pentru cetățenii așa-numitelor țări „prietenoase”.

Prin decretul semnat zilele trecute, se dau instrucțiuni Guvernului Federației Ruse să elimine necesitatea vizelor pentru cetățenii străini care vor să intre în țară în scopuri turistice, culturale, sportive sau de afaceri.

Decizia Rusiei vine deși aceasta este complet izolată de celelalte țări, ca urmare a războiului din Ucraina. Mai mult, vecinii Rusiei, Polonia, Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia, le-au interzis cetățenilor ruși să treacă granițele țării lor.

De asemenea, pe 27 februarie, imediat după declanșarea conflictului, Uniunea Europeană a anunțat că și-a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. În plus, la finalul lunii august a suspendat acordul cu Rusia, prin care cetățenii ruși primeau mai ușor vize.

Încă din anul 2021, Rusia a menținut și extins o listă de țări „neprietenoase”, care include Statele Unite, Regatul Unit, unii membrii UE și aliații lor occidentali. Decretul privind călătoria fără viză nu conține mențiuni despre țări „prietenoase” sau „neprietenoase”.

Într-un discurs anti-occidental de săptămâna trecută, Vladimir Putin a salutat țările africane, latino-americane și anumite țări asiatice, pe care le-a catalogat drept „prieteni ai Rusiei”.

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat, miercuri, presei de stat că va pregăti propuneri privind vizele electronice până la sfârșitul anului 2022, potrivit The Moscow Times.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!