Cursa miliardarilor: Richard Branson anunță că va zbura în spaţiu pe 11 iulie, înaintea lui Jeff Bezos

02 Iul. 2021, 13:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
02 Iul. 2021, 13:08 // Au Bani //  MD Bani

Se pare că Richard Branson va fi primul care va ajunge la limita spațiului cosmic. Miliardarul a anunțat că pe 11 iulie, acesta va urca la bordul unei nave Virgin Galactic și se va lansa spre zona cu gravitație zero. Zborul lui Jeff Bezos este programat câteva zile mai târziu, pe 20 iulie.

Ambii miliardarii și-au creat companii de turism pentru zboruri scurte, suborbitale, și concurează pe o piață care va valora peste câțiva ani miliarde de dolari. Compania lui Bezos, Blue Origin, mai dezvoltă, însă, și o rachetă mai puternică pentru a trimite oameni și încărcături în spațiu, precum și un vehicul ce va fi folosit la colonizarea Lunii.

Pe de altă parte, Elon Musk, a cărui companie SpaceX efectuează deja zboruri pentru NASA, nu a anunțat când ar putea și el să meargă în spațiu. Însă a spus că ar vrea să moară pe Marte.

„Fereastra pentru următorul zbor test al SpaceShipTwo Unity (navă spaţială) se deschide pe 11 iulie, sub rezerva condiţiilor meteorologice şi a verificărilor tehnice”, a precizat Virgin Galactic într-un comunicat citat de Agerpres.

Richard Branson ”va evalua experienţa astronautului privat şi va urma aceleaşi antrenamente, pregătire şi zbor ca şi viitorii astronauţi de la Virgin Galactic. Compania îşi va folosi observaţiile privind antrenamentul şi experienţa de zbor pentru a îmbunătăţi călătoria pentru toţi viitorii clienţi astronauţi”, a explicat sursa citată.

Zborul miliardarului Richard Branson va fi pentru prima dată transmis online în direct de companie.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!