Cursa SkyUp Chișinău – Palma de Mallorca, întârziată cu peste 7 ore: Zeci de pasageri, blocați în aeroport

31 Mai 2025, 16:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
31 Mai 2025, 16:27 // Bani și Afaceri //  bani.md

Astăzi, 31 mai 2025, pasagerii cursei SkyUp Airlines, cu numărul de zbor U5 425, care urma să decoleze de la Chișinău spre Palma de Mallorca la ora 13:05, au fost nevoiți să aștepte ore în șir în aeroport, din cauza unei întârzieri. Conform informațiilor oficiale, publicate de aeroport,zborul a fost amânat pentru ora 20:00, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 7 ore față de orarul inițial.

Cauza exactă a întârzierii nu a fost comunicată de companie, însă această situație a provocat nemulțumirea pasagerilor, unii dintre aceștia fiind nevoiți să-și reprogrameze transferurile și rezervările de la destinație. SkyUp Airlines, o companie fondată în Ucraina, nu a oferit până la această oră un comunicat oficial detaliat privind motivele întârzierii.

Autoritățile aeroportuare din Chișinău au confirmat întârzierile și au recomandat pasagerilor să verifice periodic informațiile privind zborurile programate pentru ziua de azi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!