De pe băncile tribunalelor în cabina de pilotaj! Un avocat din Moldova preia controlul unei companii aeriene

25 Iun. 2025, 09:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2025, 09:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană Vision Air a obținut Certificatul de Operator Aerian (AOC) în Republica Moldova și a lansat oficial operațiunile comerciale începând cu 24 iunie 2025, odată cu efectuarea unui zbor charter din Chișinău spre Antalya. Noua companie aeriană moldovenească este partener strategic al SkyUp Airlines, operator ucrainean de zboruri low-cost, și va contribui la extinderea rețelei sale internaționale.

Vision Air SRL a fost înregistrată în vara anului 2022 de către Radu Bezniuc, fost șef al Autorității Aeronautice Civile din Moldova și actual director al Aeroportului „George Enescu” din Bacău, România. Între timp, compania a fost preluată de Silviu Potîrniche, avocat din Republica Moldova, care deține în prezent integral Vision Air, notează boardingpass.ro.

Flota companiei este alcătuită, deocamdată, dintr-un singur avion – un Boeing 737-700NG, înmatriculat ER-SMA, achiziționat de la SkyUp Airlines. Aeronava este operată de Vision Air pentru zboruri sub brandul SkyUp, în baza unui parteneriat comercial între cele două companii.

Administratorul Vision Air este Oleksandr Shafiyev, cetățean ucrainean cu funcție executivă și în cadrul SkyUp Airlines. Într-un comunicat oficial, SkyUp precizează că a semnat un acord de cooperare cu Vision Air „pentru a sprijini extinderea rețelei sale de rute și a oferi pasagerilor o experiență de zbor uniformizată, indiferent de compania care operează efectiv zborul”.

Compania ucraineană subliniază că Vision Air nu este o filială, ci un partener independent înregistrat în Republica Moldova. Totodată, sub marca SkyUp operează în prezent trei entități: SkyUp Airlines (Ucraina), SkyUp MT (Malta) și Vision Air (Moldova).

În prezent, SkyUp oferă zboruri regulate din Chișinău spre mai multe destinații din Europa, printre care Alicante, Barcelona, Palma de Mallorca, Atena, Heraklion, Salonic, Berlin, Larnaca, Lisabona, Nisa, Praga și Stockholm. Parteneriatul cu Vision Air ar putea facilita extinderea acestei rețele în perioada următoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!