Debut amar de săptămână pentru BVB! Toți indicii pe roșu, scăderi de peste 6% pentru unii jucători

05 Mai 2025, 13:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mai 2025, 13:15 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început săptămâna în teritoriu negativ, cu declinuri pe toți indicii principali, pe fondul unei sesiuni de tranzacționare agitate. După primele 35 de minute, rulajul total al pieței se cifra la 26,46 milioane de lei (aproximativ 5,3 milioane de euro), notează digi24.ro.

Declin pe linie pentru principalii indici:

BET, indicele de referință al celor mai lichide 20 de companii, a pierdut 1,40%;
BET-Plus, care urmărește evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a scăzut cu 1,45%;
BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,38%;
BET-BK, indicatorul de randament al fondurilor de investiții, a înregistrat o scădere de 1,30%;
BET-FI, care reflectă evoluția SIF-urilor, a coborât cu 1,52%;
BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, a pierdut 0,87%;
BET AeRO, dedicat companiilor reprezentative de pe piața AeRO, s-a prăbușit cu 2,11%.

Cele mai mari creșteri în deschidere:

Erste Group Bank AG: +4,98%
Green Tech International: +2,26%
Casa de Bucovina – Club de Munte: +0,67%

Cele mai puternice scăderi:

Transilvania Investments Alliance: -6,48%
Transilvania Broker de Asigurare: -5,84%
Ropharma: -5,66%

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!