Decizia SUA de a renunța la USAID lovește zeci de țări vulnerabile

02 Mart. 2025, 08:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2025, 08:03 // Actual //  Ursu Victor

Ţările din întreaga lume resimt deja impactul deciziei administraţiei Trump de a elimina peste 90% din contractele de ajutor extern USAID şi de a reduce fondurile de aproximativ 60 de miliarde de dolari.

La câteva ore după anunţul de la începutul acestei săptămâni, numeroase programe au fost închise, lăsând milioane de oameni fără acces la îngrijiri de bază, potrivit AP.

Aproximativ 10.000 de contracte cu Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională au fost reziliate miercuri, prin intermediul unor scrisori trimise organizaţiilor neguvernamentale din întreaga lume.
Scrisorile informau că programele au fost tăiate de la finanţare „conform intereselor guvernului SUA”, a transmis o sursă.

Au fost afectate, printre altele, programe de asistenţă alimentară, sanitare, de alimentare cu apă şi de combatere a violenţei. De asemenea, au fost lăsate fără finanţare programe care vizau combaterea traficului de droguri şi de persoane.
Pe listă sunt în special ţări sărace precum Etiopia, Sudan, Senegal, Mali, Afganistan şi Siria.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!