Demnitate cu glonț! Proiectul scandalos care permite accesul liber la arme pentru funcționari, fără control psihologic

05 Iun. 2025, 14:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Iun. 2025, 14:13 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Afacerilor Interne a publicat un proiect de hotărâre care propune modificări  la regimul juridic privind deținerea și circulația armelor de foc în Republica Moldova, inclusiv pentru persoanele cu funcții de demnitate publică.

Potrivit documentului, funcționarii de rang înalt – aleși sau numiți în funcții de demnitate publică – ar putea fi exceptați de la obligativitatea participării la cursuri de instruire și de la prezentarea avizelor medicale, atât psihologice cât și fizice, pentru a putea deține și utiliza arme. Această excepție ar urma să se aplice doar pe durata exercitării funcției.

Proiectul vizează și ajustări de terminologie și completări legislative, în special pentru alinierea la cerințele Directivei UE. Printre noțiunile noi introduse se numără: „armă de start”, „arme acustice”, „armă și muniții cu potențial letal”, „spații special amenajate pentru folosirea armelor”, „pașaport european pentru arme de foc”.

De asemenea, se propune crearea unui Punct focal național în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, care să asigure schimbul informațional cu statele UE și alte țări partenere în domeniul armelor și munițiilor.

Un alt amendament important se referă la procedura de gestionare a armelor în cazul decesului proprietarului. Rudele vor fi obligate să informeze Poliția, care va prelua armele în custodie până la desemnarea moștenitorului, pentru a evita manipularea acestora de către persoane necalificate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!