Dezastru în cifre! Veniturile la bugetul țării, în scădere dramatică

20 Iun. 2024, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Iun. 2024, 10:49 // Actual //  bani.md

În primele cinci luni ale anului 2024, încasările veniturilor la bugetul de stat au fost sub nivelul așteptărilor. În aceste circumstanțe, scenariul revizuit al bugetului de stat pentru anul 2024 prevede o diminuare a veniturilor bugetare cu 801,5 milioane de lei, o majorare a cheltuielilor bugetare cu 386,3 milioane de lei și o creștere a deficitului bugetar cu 1,1 miliarde de lei, se arată în prognoza revizuită a Ministerului Finanțelor.

Încasările din impozite și taxe se propun a fi diminuate cu 904 milioane de lei (sau 1,5%) față de sumele aprobate inițial pentru anul 2024, ajungând la 60,2 miliarde de lei.

Principalele diminuări intervin la încasările din:

– Impozitul pe venitul persoanelor juridice cu 650 milioane de lei, ca rezultat al aplicării cotei de impozitare de 0% asupra veniturilor nedistribuite sub formă de dividende ale întreprinderilor mici și mijlocii pentru profitul perioadei fiscale 2023.
– TVA la mărfurile importate cu 1,1 milirade de lei, urmare a diminuării importurilor cu 6,6% în primele trei luni ale anului 2024 comparativ cu perioada similară a anului precedent.

În schimb, majorări sunt propuse la următoarele tipuri de impozite și taxe:

– Impozitul pe venitul persoanelor fizice cu 105 milioane de lei, din contul creșterii salariului mediu lunar brut cu 14,7% în trimestrul I față de perioada similară a anului precedent.
– TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova cu 185 milioane de lei, reieșind din creșterea consumului privat și din mersul executării încasărilor în primele cinci luni ale anului curent.
– Accizele la mărfurile importate cu 503 milioane de lei, ca urmare a creșterii numărului de mijloace de transport importate (+31,8%) și a volumului de produse din tutun importate (+40%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!